Homosexualii nu sunt victime, sunt rebeli!

Oricât de dificil este să afirmi așa ceva în vremuri ca ale noastre, adevărul trebuie spus: LGBT-iștii nu sunt victime, sunt rebeli! Este adevărat că ne aflăm după câteva decenii de propagandă filosofică, politică, socio-psihologică, religioasă și, mai ales, mediatică în favoarea mișcării LGBT. Mentalitatea lumii a lovit cu perseverență, zi de zi, la poarta concepțiilor noastre despre lume și viață și au ajuns să fie clătinați chiar și unii din cei mai maturi creștini. Nevegherea lor i-a dus aici. Au ajuns să-i considere pe semenii lor și propriul confort psiho-social mai importante decât gloria lui Dumnezeu.

Totuși, Biblia trebuie să rămână ghidul nostru, fiindcă este Cuvântul lui Dumnezeu.

A. De ce ajung unii să fie homosexuali? Există două cauze principale:

Circumstanțe care favorizează aceste apucături – sunt anumite persoane care „nu mai pot de bine”. Încearcă totul în viață (droguri, alcool, petreceri și dezmăț de orice fel), apoi ajung la un moment dat când se termină ”opțiunile”. Acesta este punctul în care unii vor să încerce ceva ”nou și exotic” și își descoperă vocația homosexuală. Alții au avut relații deficitare cu părinții sau / și au fost abuzați sexual. Sigur, din acest punct de vedere ei sunt victime. Abuzul împotriva unei persoane (cu atât mai mult față de un copil) este ceva abominabil. Dar, a alege apoi să urmezi drumul abuzatorului tău este, într-un fel sau altul, un gest de rebeliune.
Unii se nasc cu un virus al păcatului care dezvoltă tulpina înclinațiilor homosexuale. Aici trebuie să înțelegem că ei nu s-au născut homosexuali (ca un dat față de care ei să nu aibă vreo contribuție), la fel cum alții nu s-au născut criminali, hoți, curvari, mincinoși etc. Niciodată poliția nu așteaptă în sala de nașteri pentru a-l aresta pe un copil fiindcă este criminal, chiar dacă acel copil se naște cu o inimă păcătoasă, iar pe măsură ce crește va da dovadă de impulsuri criminale și, în cele din urmă, va înfăptui crima. Oamenii nu se nasc homosexuali, ei devin homosexuali, dând curs unor înclinații reale și păcătoase care vin din inima lor. Dar, faptul că există acele înclinații reale în ei, nu înseamnă în mod obligatoriu că ei trebuie să le și dea curs liber. Cei care fură simt și ei în mod sincer că trebuie să fure, cei care mint simt și ei că trebuie să mintă, cei care ucid simt și ei că trebuie să ucidă, cei care curvesc simt și ei că trebuie să curvească. Toți vor să fie ”ei înșiși”, fără să fie discriminați. Dar, nu le scuzăm comportamentele. Tot așa, nu înseamnă că dacă cineva simte atracție pentru o persoană de același sex trebuie în mod obligatoriu să-și asume acel stil de viață păcătos. Există mărturii ale unor bărbați care au mărturisit că simt atracție pentru alți bărbați, dar se luptă cu această ispită. Caută fața lui Dumnezeu zi de zi și cer eliberare din partea lui Dumnezeu și biruință față de această ispită, fără ca ei să fi înfăptuit vreodată astfel de fapte murdare.

B. De ce homosexualii nu sunt victime? Din simplul motiv că Biblia ne spune acest lucru:

„ Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.” (Romani 1:26-28).

Vi se pare aceasta descrierea unor victime sau a unor rebeli care l-au respins pe Dumnezeu în mod sistematic și l-au îndepărtat din conștiințele lor? Trebuie să avem curajul să o spunem: homosexualii nu sunt victime, sunt rebeli care au îndrăznit să lupte împotriva Creatorului lor.

C. De ce unor creștini le vine greu să-i numească rebeli pe homosexuali?

Putem da mai multe răspunsuri la această întrebare, însă mă rezum la două:

Unii nu au înțeles încă faptul că și ei au fost rebeli – ei sunt ”îngăduitori” cu homosexualii fiindcă sunt la fel de îngăduitori cu ei înșiși. „Toți suntem victime…” , spun ei. Nu, adevărul este că toți am fost rebeli (Coloseni 1:21-22). Mincinosul, hoțul, ipocritul, idolatrul, curvarul și alții asemenea sunt la fel de rebeli precum homosexualii. Toți ne-am aflat, la un moment dat, în aceeași barcă. Toți avem nevoie de îndurarea lui Dumnezeu și trebuie să ne pocăim, la fel cum trebuie să facă și homosexualii. Dar ei nu pot veni la pocăință dacă-i numim ”victime”. Nu ar avea de ce să își recunoască îngrozitorul păcat dacă nu înțeleg că sunt rebeli față de Dumnezeu.
Unii cred că dacă-i numim ”rebeli” pe homosexuali este greu să îi iubim. Ei se tem că ne vom radicaliza, că-i vom incita pe oameni la ură, că vom fi homofobi, gata să-i linșăm pe lgbt-iști. Total greșit! Cine are o astfel de părere nu face decât să arate că nu înțelege esența creștinismului. Da, dacă nu am fi creștini, atunci trebuie să-i considerăm pe homosexuali ca fiind ”victime” pentru a-i putea iubi. Cine nu iubește victimele? Orice om cât de cât normal le iubește! Dar cine-i iubește pe rebeli? Numai Dumnezeu poate să o facă și copiii Săi, cei în inimile cărora a fost turnată dragostea divină prin Duhul Sfânt. Creștinismul strălucește tocmai fiindcă poate să-i iubească pe rebeli. Adevărații creștini – nu vorbesc de pseudo-creștini – sunt locuiți de Hristos și pot să-i iubească pe rebeli, ba chiar pot să-i iubească până și pe vrăjmașii lor. Asta spune Biblia și acest lucru este dovedit de experiență. De fapt, noi nu arătăm că suntem creștini când îi iubim pe homosexuali considerându-i victime. Când îi iubim cu adevărat, considerându-i rebeli față de Dumnezeu, abia atunci se vede adevăratul creștinism.

Nu vă temeți, creștinii adevărați nu vor incita niciodată la ură, la răutate, la dezbinare, dar să știe toți, adevărații creștini vor spune lucrurilor pe nume și îl vor onora pe Dumnezeu și adevărul Său, indiferent de părerile lumii. Da, când îi numim pe homosexuali ”rebeli” apare un radicalism, dar nu radicalismul urii și al fanatismului religios, ci radicalismul iubirii divine.

Costel Ghioancă