Henry Scougal – Viața lui Dumnezeu în sufletul omului

Recomand cu mare căldură celebra carte a lui Henry Scougal, publicată în anul 2010 la Editura Perla Suferinței din Suceava. Autorul a fost un teolog puritan scoțian care a trăit între anii 1650-1678, puțin, dar intens. Cartea „Viața lui Dumnezeu în sufletul omului” este foarte scurtă (cca. 80 de pagini) și a fost scrisă inițial sub forma unei scrisori adresate unui prieten pentru a-i explica acestuia ce înseamnă că adevărat creștinismul.

Cât de mare este nevoia aceasta și în zilele noastre! Aproape toată lumea pare să înțeleagă ce este creștinismul, și totuși, există așa de multe distorsiuni ale acestuia. Cred că materialul scris de Scougal este un instrument foarte util și în zilele noastre. Cartea are trei părți:

(1) În prima parte, autorul își propune să răspundă la întrebarea „Ce este adevărata credință (religia, cum o numește el)? După ce ne explică pe scurt ce NU este religia (în sensul de creștinism autentic), Scougal face afirmația că „religia adevărată este o unire a sufletului cu Dumnezeu, o împărtășire reală cu Natura divină – însuși chipul lui Dumnezeu zugrăvit în suflet – sau, în cuvintele apostolului „va lua Hristos chip în voi”” (p. 9). Fiind vorba despre un principiu de viață divină este clar că acesta nu poate să fie „fabricat” omenește. Viața divină presupune o înclinație lăuntrică spre Dumnezeu și voia Sa, o natură nouă dobândită prin regenerare spirituală și lucrarea Duhului Sfânt. Viața divină are ca rădăcină CREDINȚA, iar ramurile ei principale sunt DRAGOSTEA (pentru Dumnezeu), BINEFACEREA (față de oameni) și PURITATEA și SMERENIA (ca virtuți personale) – vezi p. 16.

(2) În partea a doua, Scougal vorbește despre „excelența și beneficiile religiei”. Aici descoperim o serie de incursiuni în chestiunile enunțate mai sus (dragostea, binefacerea, puritatea și smerenia) cu valențe teologice, dar și observații fine de tip psiho-social. Se vede limpede că tânărul autor are o bună cunoaștere a Scripturilor, dar și a naturii umane și a relațiilor fundamentale dintre semeni.

(3) În ultima parte, autorul se ocupă de „dificultățile și îndatoririle vieții creștine”. Mai exact, el încearcă să combată spiritul de resemnare și să-l convigă pe cititor că adevărata credință (religie) este posibilă. Prima încurajare este să știm că Dumnezeu însuși dorește să-i regenereze pe oameni, fapt dovedit prin întruparea și lucrarea lui Hristos. Învățăm că, deși „toate strădaniile firești nu pot produce” viața divină în noi, totuși, „nu trebuie să lenevim în șanț și să așteptăm Omnipotența să ne scoată de acolo.” p. 48. Altfel spus, omul trebuie să se ferească de orice păcat, să vegheze asupra lui, să-și analizeze faptele și să mediteze cu atenție la frumusețea caracterului lui Dumnezeu, la bunătatea Sa, la lucrarea răscumpărătoare, la adevărurile de preț găsite în Cuvântul Său.

Cartea, care a fost o inspirație pentru George Whitefield și care, potrivit lui Martin Lloyd Jones, a contribuit la declanșarea Marii Treziri Evanghelice din secolul al XVIII-lea, rămâne un reper la sute de ani de la scrierea ei. Cred că merită să alocăm 1-2 ore din timpul nostru pentru a citi o carte despre viața spirituală, viață pe care autorul a trăit-o din plin.