F. Nietzsche, Ecce homo: cum devii ceea ce ești

O bună incursiune în gândirea nietzscheeană o constituie cartea Ecce homo, un fel de hibrid între o autobiografie filosofie și o cronică literară. Cartea a apărut la editura Humanitas în anul 2019, sub traducerea lui Mircea Ivănescu. În cele 161 de pagini, Nietzsche vrea să ne fie ghid spre a ne descoperi pe noi înșine, ca (supra)oameni, considerând că istoria vieții sale ne va fi o pildă demnă de urmat.

Filosoful nu se sfiește să-și asume acest rol, din contră, însele titlurile capitolelor sună astfel: „De ce sunt așa de înțelept”, „De ce sunt așa de inteligent”, „De ce scriu cărți atât de bune”, „De ce sunt un destin”. Astfel de formulări narcisiste nu ar trebui să ne mire, fiindcă autorul mărturisește că „nu a deprins niciodată arta de a avea o părere proastă” despre sine (p. 19), or tocmai acest gen de mândrie este un fel de marcă a proiectului filosofic nietzscheean.

Este vorba despre o răsturnare a valorilor (a moralei creștine în special), așa după cum găsim în Așa grăit-a Zarathustra dar și în alte opere. Pentru Nietzsche, cele mai mari vicii sunt smerenia, umilința, facerea de bine, altruismul, iertarea etc, în vreme ce adevăratele virtuți sunt cele ce curg la vale pe râul dionisiac, fără ”mustrări de conștiință”: egoismul, lupta, duritatea, voința de putere. A fi om și a trăi viața din plin înseamnă pentru autor să fii ”natural”, indiferent ce presupune acest lucru: egoism, luptă, minciună, libertinism etc. Morala creștină și idealurile în general sunt contra-naturale, deci sunt vicii. Trebuie, în schimb, să facem loc pentru „autoconservare”, pentru „forțele vieții”. Aceste gânduri sunt dezvoltate în partea a doua a cărții, acolo unde găsim și titlurile principalelor cărți scrise de Nietzsche și explicarea împrejurărilor în care acestea au apărut: Nașterea tragediei, Inactualele,

 Omenesc prea omenesc, Aurora și altele.

Îndrăgind cultura franceză (singura pe care o consideră de fapt adevărata cultură) și detestând-o pe cea germană (în special din pricina idealismului ei dar și a gândirii creștine), filosoful se identifică adeseori, așa cum era de așteptat, cu tabăra ateilor.

Autorul este, fără urmă de îndoială, un scriitor talentat și captivant. Pregătirea sa în filologie și cei 10 ani în care a predat această materie la Basel își spun cuvântul. Totuși, nu cred că acest talent l-a făcut să aibă un impact așa de mare în lume, unul care se resimte și în zilele noastre. Mai degrabă, pun influența sa pe seama unui aliat din inimile multor oameni: natura umană căzută. Nietzsche este specialist în adormirea conștiinței, or tocmai de așa ceva are nevoie omul care se iubește pe sine.

Costel Ghioancă